Permisul auto de Dan Puric

Dan Puric
Sursa: facebook

Permisul auto

 de Dan Puric

Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite încercari ca sa nu ma plictisesc.

Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina.

Atunci mi-a zis sotia ca  ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez.

Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma întâlnesc cu instructorul.

Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si îl asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea.

A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, când i-a pus o frâna, chiar în fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorându-ma.

Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului.

Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face.

Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: <Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!>

Când mi-a zis, fara sa se uite la mine: <Ba, asta e cheia!>, am înghetat.

<Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleratia este copilul tâmpit care alearga pâna ce da cu capul în prima masina.>

Absolut genial!

Apoi îmi spune scurt: <Treci în locul meu!>

Eu, speriat: <Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus în viata mea mâna pe asa ceva>.

El: <Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tâmpitii?>

Si atunci m-am gândit sa strig si eu la poporul român:

<Popor român, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tâmpitii?>

Era o adevarata resuscitare, domnule!

Si îmi tot repeta: <Hai, hai, învata sa conduci!>

Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.

Si eu trebuia sa am mâna pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit în cele doua oglinzi, dar si în ochii lui.

<Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti în spate? Vezi, baa, ca intra ala în tine!>

Si m-a tinut asa, de înghetam si transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, în viata mea, nu m-a solicitat atât de mult, si nu m-a adus într-o asemenea stare.

În a treia zi s-a linistit de tot.

Statea batrânul cu o mâna pe volan si cu fesul pe ochi.

Dormea, domnule!

<Înseamna ca am început sa conduc bine>, mi-am zis.

Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-ati vazut pe Puric, disperatul, între Maestrul sau care dormea si traficul din Bucuresti.

Si, târându-ma încet-încet, am trecut pe lânga un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: <Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!>

Mie mi-a înghetat coloana vertebrala.

<În cimitir?>

<Pai da! Nu e singura, e cu sotul!>

<Cum a ajuns acolo?>

<Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, baa, când vezi o cruce, nu te opresti sa te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!>

Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste.

Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiti în dreapta si nu crezi nici macar în ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti.

Vei învata sa conduci când vei sti sa te feresti de prosti, nu când vei sti legea!!!"