miercuri, 29 februarie 2012

GEOGRAFII CULINARE

Dr. Ovidiu Bojor - "Eu nu concep notiunea de batranete. 
Sunt vesnic tanar!!!!!

Rar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei.
Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel.
Despre ce este vorba?
In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica… Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti.
In ultima sa carte, intitulata "Pledoarie pentru viata lunga", citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia. Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza NEPALUL. De vorba, in primitorul apartament bucurestean al profesorului. Subiectul: alimentatia locuitorilor din zonele inalte, spre 4.500 m, unde sunt asezate ultimele sate. "Taranul de munte nepalez este la fel ca taranul roman – ne spune Ovidiu Bojor. Mi-am dat seama: aceeasi mentalitate, onestitate; pana si imbracamintea lui e la fel (cioareci si camasa peste cioareci). Il deosebeste, poate, efortul mare de a-si castiga existenta in conditii extreme. Are pamant arabil putin, dar foloseste inteligent irigatia gravitationala inca din secolul al XII-lea. Are pamant sarac, dar il ingrasa cu compost. Serpasii, originari din Tibet, oamenii inaltimilor, cunoscuti ca avand o cinste nativa, mananca un fel de mamaliga dacica (dhindo) din hrisca si mei, cu valoare nutritiva mare. Cu o farfurie de hrisca pisata si inmuiata cu apa si ardei iute, acesti serpasi duceau chiar si cate 10 ore in spate greutati de 90 kg, in general bagaje ale expeditiilor himalayene.

Cele mai sanatoase 100 alimente

Cele mai sanatoase 100 alimente

Arcimboldo - Legume
Nutriţioniştii germani au răspunsul! Cei mai renumiţi dintre ei au stabilit care sunt cele mai sănătoase 100 de alimente ce îţi protejează principalele organe. Lista acestora a fost publicată recent în ziarul Bild din Germania şi a făcut deja furori în întreaga lume. În cazul legumelor şi fructelor se recomandă ca acestea să fie consumate proaspete sau congelate, iar plantele medicinale indicate de medicii germani trebuie administrate sub formă de infuzii, comprese sau tincturi. Vă prezentăm lista acestor alimente.

Piele/păr

1. Pepenele. Are foarte puţine calorii şi e un fruct excelent pentru menţinerea fermităţii pielii. 
2. Iaurtul degresat. Are o concentraţie ridicată de vitamina A, iar bacteriile sale îmbunătăţesc aspectul pielii.
3. Grâul. Are calciu, acizi graşi, dioxid de siliciu - provizii de sănătate pentru piele, păr şi unghii.. 
4. Orzul. Conţine substanţe bioactive, înfrumuseţează şi revitalizează.. 
5. Cimbrul. Curăţă organismul şi redă strălucirea pielii. 
6. Hreanul. Regenerează părul, pielea şi unghiile, mulţumită substanţelor active conţinute. 
7. Muştarul. Reglează fluxul sangvin la nivelul pielii.

Marketingul pe înţelesul tuturor

Marketingul pe înţelesul tuturor  

Regulile de bază ale marketingului explicate amuzant de către un profesor la Institutul Indian de Management din Ahmedabad (IIMA). 

1. Eşti la o petrecere şi vezi o fată superbă. Te duci la ea şi îi spui: „Sunt extrem de bine dotat. Culca-te cu mine”.
- Asta înseamnă marketingul direct.  

2. Eşti la o petrecere împreună cu prietenii şi vezi o fată superbă. Unul dintre prietenii tăi se duce la ea, arată spre tine şi spune: „Tipul ăla este extrem de bine dotat. Culca-te cu el”.
- Asta înseamnă publicitate.  

3. Eşti la o petrecere şi vezi o fată superbă. Te duci la ea şi îi iei numărul de telefon. A doua zi o suni şi îi spui: „Bună. Sunt extrem de bine dotat. Culca-te cu mine”
- Asta înseamnă telemarketing.  

4. Eşti la o petrecere şi vezi o fată superbă. Te ridici, îţi aranjezi cravata, te duci spre ea, îi oferi de băut, îi deschizi uşa (de la maşină), o ajuţi să urce, te oferi să o duci până acasă, după care spui: „Că veni vorba. Sunt bine dotat. Nu ai vrea să te culci cu mine?”
- Asta înseamnă relaţii publice.  

5. Eşti la o petrecere şi vezi o fată superbă. Vine spre tine şi îţi spune: „Ştiu că eşti extrem de bine dotat! Am vreo şansă să te culci cu mine?”
- Asta înseamnă recunoaşterea brandului.   

Legi si cugetari .. necugetate

Legea lui Slous: 
Daca indeplinesti o sarcina prea bine, vei ramâne cu ea pe cap.

Legea lui Franko privind locul de munca : 
Daca-ti place ceea ce faci, probabil ca faci ceea ce nu trebuie.

Prima capcana a geniului: 
Nici un sef nu va pastra un subaltern care are dreptate tot timpul.

Legea lui Raphel referitoare la afaceri: 
Cu cat angajatii au mai putin de lucru, cu atat vor lucra mai incet.

Maxima biroului:
Telefonul nu suna niciodata cand nu ai nimic de facut.

Legea lui Otto:
Intotdeauna faci ceva lipsit de importanta cand  seful trece pe la biroul tau.

Secretul zilei de nastere

Secretul zilei de nastere

Fiecare cifra are o semnificatie aparte si o vibratie proprie, care ne influenteaza in mod subtil personalitatea si viata.

1. Liderii 
Personalitate Fire puternica si independenta. Spirit de initiativa si organizare, calitati de lider. Gandire rapida si foarte inventiva. Majoritatea celor nascuti pe 1 sunt ambitiosi, competitivi, apti sa-si croiasca un drum in viata si dornici sa atinga succesul. Nu le place sa li se dicteze ce trebuie sa faca si au oroare de rutina. Curajosi, loiali si usor idealisti, au nevoie de un scop, o provocare, un tel. Detin darul minunat de a-i motiva pe ceilalti. 

Strange Offices in the World.. Birouri bizare pe glob

Birouri bizare pe glob

RO: Biroul este locul unde ne petrecem aceasi perioada de timp ca atunci cand dormim. In consecinta nu este surprinzator ca multi angajatori se straduie sa faca birourile cat mai confortabile. In definitiv, de asta depinde productivitatea angajatilor. Sunt firme care incearca sa faca birouri in natura si altele care incearca sa recreeze natura in "jungla urbana". In continuare puteti vedea unele din cele mai interesante birouri de pe glob.. nu se stie, poate veti vrea sa va angajati la acele firme sau poate nu.. aruncati o privire.. 

EN: 
Strange Offices in the World You Will Not Believe..

Office is the place, where we spend the same amount of time as in bed. Therefore, it is not surprising that many employers are struggling to make their office comfortable. After all, this depends critically on the productivity of employees. Someone is trying to make offices of nature, and someone is trying to recreate nature in the “urban jungle”. Here are some of the most interesting offices in the world…may be you want join them or may be not..have a look...

Birou in forma de pista de curse auto de jucarie..
Office in the toy Auto tracking.

marți, 28 februarie 2012

Amuzament

Nastere asistata
Într-o mica ferma, uitata în munti, este chemat doctorul ca sa asiste la o nastere.
Neavând curent electric, fermierul aprinde un felinar în dreptul patului, unde sotia sa se chinuia sa nasca. Dupa un timp, vine pe lume fiul fermierului.
Apare apoi si al doilea copilas.
Fermierul e în culmea fericirii, însa, vazând ca iese si al treilea copil, începe sa strige:
- Doctore, sa stingem felinarul, lumina îi atrage!


Aer De Bucuresti
Ion creste intr-un oras mic si-apoi se muta la Bucuresti pentru a urma facultatea de drept. Decide sa se mute inapoi in orasul natal si sa isi deschida propriul birou de avocatura, insa afacerile ii mergcam greu la inceput. Intr-o zi, vede un om apropiindu-se de usa biroului. Fiind primul sau client doreste sa ii faca impresie buna.
Cand acesta ajunge la usa , Ion ridica rapid receptorul telefonului si incepe, facandu-i semn cu mana sa intre:
- Nu. In nici un caz. Spune-le idiotilor ca nu ma voi opri pana nu primesc un miliard despagubire. Da. La tribunal am sedinta maine .
Spune-i procurorului general ca am timp sa ma intalnesc cu el numai saptamana viitoare candva.
Si continua asa pentru vreo cinci minute. Omul asteapta cu rabdare pana Ion termina. Acesta pune jos receptorul si se intoarce catre noul venit.
Imi pare rau ca v-am facut sa asteptati. Sunt foarte ocupat. Cu ce va pot ajuta?
Omul raspunde: Sunt de la Romtelecom. Am venit sa va instalez telefonul..

Ghici ce institutie este asta?

Ghici ce institutie este asta?


Licitatia

Mednyánszky, László
Tanarul soldat  (ca 1910)

CINE-L PRIMEŞTE PE FIUL...

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe...El a spus:
- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc... Deseori ne vorbea  de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat  pachetul.
- Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Opere de arta din chibrituri.. Creative Matchstick Art

RO: Toate aceste obiecte sunt create doar din bete de chibrit.

EN: Creations of Matchstick Art.


Divertisment

GEMENI
Badea Gheorghe se preumbla pe strada cu cei doi copii ai lui. Un cunoscut care il vede, ii spune :
- Bade Gheorghe, ce faini coconi ai! Si ce seamana intre ei!
- Dapai cum nu, ca doara is gemeni.
- Si cati ani au?
- Baiatul are patru, iar fata, cinci.

Automobil
Fetita vine la tatal ei si intreaba:
-Tata, eu cu prietenul meu, putem folosi masina?
-Da, dar nu are benzina!
-Nu-i nimic, si asa nu iesim din garaj...

Fat Frumos sare cu parasuta
Merge Fat Frumos calare la Ileana Cosanzeana, in turnul din Padurea Deasa. Cum ajunge, Fat Frumos ii spune calului:
- Vezi ca eu urc la Ileana Cosanzeana. Tu asteapta-ma aici jos. Daca vine Zmeul, eu sar cu parasuta asta, iar tu fi atent ca sa nimeresc direct in saua ta si apoi o luam la fuga.
Urca Fat Frumos la Ileana Cosanzeana, se iubesc ei ce se iubesc, cand, deodata se aud batai in usa.
Fat Frumos striga: "E zmeul!", ia parasuta si sare pe geam.
Ileana Cosanzeana deschide usa, cand in usa calul:
- Spune-i, te rog, lui Fat Frumos ca, in loc de parasuta, a luat sacul meu cu orz!

Cele mai scumpe alimente din lume

Cele mai scumpe alimente din lume

1. Şofranul 
Şofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari.

luni, 27 februarie 2012

CE E DRAGOSTEA? - Prima parte

S-a facut o ancheta printre copii de 4-8 ani cu tema: “Ce e dragostea?”

Spre surpriza cercetatorilor, raspunsurile  au avut o profunzime peste asteptari


Cand bunica a avut un acces de reumatism de nu se putea apleca sa-si dea cu lac pe unghiile de la picioare, bunicul a facut-o pentru ea, desi si el avea reumatism la maini. Asta e dragostea!
Rebeca, 6 ani


Cand cineva te iubeste, are un mod deosebit de a-ti spune numele, incat ti-l simti in siguranta in gura lui!
Billy, 6 ani


Dragoste e cand mergi la restaurant sa mananci si dai toti cartofii prajiti cuiva fara sa-i ceri nimic in schimb!
Crissy, 6 ani

Biserici Unice

Biserici Unice

1. Harajuku: Biserica Japoneza 
Este construita in Tokyo, in 2005, are un tavan special care creeaza ecou de 2 sec si ofera o experienta unica ptr. ascultatori.

Zambim

Legile lui Murphy: 
Daca e verde si se agita, e biologie.
Daca miroase urat, e chimie.
Daca nu functioneaza, e fizica.
Daca e de neinteles, e matematica.
Daca nu are sens, e ori economie, ori psihologie.
 
Logica e totul: 
Bea Suc de portocale!
Pentru ca sucul de portocale inseamna sanatate
Sanatate inseamna Sport!
Sport inseamna viata !
Viata inseamna Bani!
Bani inseamna Femei!
Femei inseamna Sex!
Sex inseamna S.I.D.A !
S.I.D.A inseamna Moarte !
Nu mai bea SUC DE PORTOCALE !
Vrei sa mori?
Mai bine bea O BERE!

La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
- Daca dragostea este vinul vietii, atunci ce este casatoria?
Radio Erevan raspunde:
- Mahmureala de a doua zi dimineata!

Hundertwasser de Bucureşti, clădirea colorată învelită în cioburi

Hundertwasser de Bucureşti, clădirea colorată învelită în cioburi
Autor: Andreea Dogar

 În nordul Bucureştiului a apărut recent o clădire de birouri total atipică pentru capitala noastră, atât de înţesată în centru de turnuri din sticlă, iar în cartiere de blocuri gri muncitoreşti.

Cu o faţadă colorată vesel, în galben, albastru, portocaliu şi cărămiziu, Hundertwasser House Bucureşti este creaţia şi proprietatea Sandei Maican, profesoară la Facultatea de Electronică a Politehnicii Bucureşti.

Ea a supravegheat mai tot timpul lucrările de pe şantier, iar acum glumeşte că, după ce şi-a dat doctoratul în calculatoare, şi-l va da şi pe cel în construcţii.
De la bun început, Maican şi-a spus că nu vrea să construiască un colos din sticlă deoarece preferă o structură clasică din beton, mai rezistentă la cutremure: „Iar atunci am zis hai să fie ceva mai special, că altfel ar arăta ca o şcoală”.

In vino veritas..

"Daca bei, mori, dacă nu bei tot mori.
Atunci bea ca să ştii de ce ai murit! "
                              EMINESCU

"Şi vinu-i bun, şi hora-mi place,
Iar tu Doamne fă-mi ce vrei
Numa' pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă
Ş-apoi ia-mă şi m-aruncă
Doamne-ntre femei! "
                              GEORGE COŞBUC

"Cea mai bună băutură
Este apa de izvor.
Eu, om bun peste măsură,
V-o las vouă, tuturor."

"Venind beat mort în ziua de chenzină,
Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,
A nimerit în pat la o vecină!
Deci, uite unde duce băutura... "
                        GEORGE PETRONE

"Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie. "
               
"O să intru în păcat,
Sfinte Doamne, ţine-mă!
Pentru vin nu am ficat,
Pentru apă... inimă! "
                      PĂSTOREL TEODOREANU

"Cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul"
                                                  VASILE GHICA

duminică, 26 februarie 2012

Glumite de duminica

Un iepure alerga vesel prin padure, cand, vede un cerb care fuma un trabuc..
- Ce faci, ai innebunit? Intr-o zi frumoasa, in mijlocul naturii, tu te intoxici? Hai cu mine sa alergi, sa-ti oxigenezi plamanii!
- Ai dreptate, spune cerbul, si incepe sa alerge cu iepurele. In timp ce alergau, cei doi vad vulpea, care statea cu nasul in cocaina.
- Hei, spune cerbul, aici in mijlocul naturii ti-ai gasit sa iei cocaina? Hai mai bine sa alergi.
- Ai dreptate, raspunde vulpea, si incepe sa alerge cu iepurele si cerbul. Putin mai incolo, il intilnesc pe lup, cu seringa in mina..
- Hei, in mijlocul naturii, si tu te droghezi? Vino sa alergi cu noi, sa-ti oxigenezi plaminii.
- Da' mai lasati-ma in pace cu ideile voastre, spune lupul, de fiecare data cind iepurele ia extasy, noi incepem sa alergam ca idiotii!! 
***

 O tanara se plange de o slabiciune permanenta resimtita de un an incoace.
 - Serviciul va solicita prea mult? intreaba medicul.
 - Nu! Am un serviciu usor.
 - Atunci va obosesc copiii?
 - Nu, n-am copii.
 - Hmm... Cat de des faceti sex?
 - De trei ori pe zi.
 - Atunci acesta-i motivul oboselii dv. permanente. Va sugerez ca macar duminica sa faceti o pauza.
 - Nu pot, domnule doctor. Duminica vine acasa sotul meu.
***

ADN-ul este influentat de cuvinte

Stiinta si spiritualitate
ADN-ul este influentat de cuvinte 

Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc. Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina, în care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si înlocui anumite gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil! Doar 10 la suta din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute si popularizate. Restul, de 90 la suta, este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarîti sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din genomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sînt revolutionare!

Conform cercetarilor, ADN-ul uman nu este responsabil doar pentru construirea corpului nostru, ci serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Un fel de Internet! Lingvistii rusi au descoperit ca întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90 la suta declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul întelesurilor într-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la întîmplare", ci sînt rezultatul ADN-ului.

When Grandma Goes To Court / Cand bunica merge la Tribunal

EN:

Bate Brian - Eggshell Carvings / Sculpturi in coajă de ou


EN:
Eggshell Carvings 
by Bate Brian

Using high-speed device called paragraver (something like a dental instrument), Brian Bate creates masterpieces of incredible beauty … from the simple egg. For carving eggshells you really need to have a steady hand and patience to the sea. Brian’s work not only exhibited in exhibitions but also around the world, he has also won several competitions. We present our collection of his incredible work.
Brian started carving in 2005 after buying a high-speed tool. He loved to draw, and while serving in the U.S. Air Force went to art school and a passion for sculpture. After serving in the army, he lost interest in sculpture, but then new interests came on its place.
Brian also loves bonsai. The beauty and elegance of the trees can only appeal to creative people who want to create masterpieces, which will outlive their creators.
Brian used several types of eggs – goose, ostrich, rhea and emu. Goose eggs hatch 28-30 days. Ostrich egg is 15 cm long, 13 inches wide and weighs about 1.4 kg. The average egg rhea has options 130 x 90 mm and weighs up to 600 g (they are almost half of the ostrich eggs).



RO:
Sculpturi in coajă de ou 
de Bate Brian

Utilizand un dispozitiv de mare viteză numit paragraver (ceva de genul un instrument dentar), Brian Bate creează capodopere de o frumusete incredibila ... dintr-un ou simplu. Pentru sculptura coji de ouă este  într-adevăr nevoie de o mână ferma si rabdare multa. Munca lui Brian, nu doar operele expuse în expoziţii locale, dar, de asemenea, in jurul lumii, a fost apreciata si el a castigat, de asemenea, mai multe competiţii. Va prezentam in continuare creatiile lui incredibile.
Brian a inceput sculptura în 2005, după ce a cumparat un instrument de mare viteză. El are o pasiune pentru desen, şi în timp ce servea în Forţele Aeriene SUA a mers la şcoala de artă şi o pasiune pentru sculptură. După ce a servit în armata, el şi-a pierdut interesul în sculptură, dar apoi noi interese i-au luat locul.
Brian iubeşte, de asemenea, bonsaii. Frumuseţea şi eleganţa copacilor poate atrage doar oameni creativi care doresc să realizeze capodopere.
Pentru sculpturile de mai jos Brian a folosit mai multe tipuri de ouă: de gâscă, struţ, pasari rhea şi emu. Ouă de gâscă eclozeaza dupa 28-30 zile. Oul de strut este de 15 cm lungime, 13 cm latime si cantareste aproximativ 1,4 kg. In medie un ou Rhea are dimensiunile de 130 x 90 mm si cantareste pana la 600 g( sunt aproape jumătate din cele de struţ).

Amabilitate tipic britanica!

Amabilitate tipic britanica ! 


Un turist american viziteaza Londra, cand de-odata simte nevoia sa urineze. 

Cauta, cauta si nu gaseste nici o toaleta. Neavand incotro intra intr-o straduta, se apropie de un colt mai intunecat langa un zid mai inalt si incepe sa se deschie la fermoar. Inca inainte de-a incepe sa urineze simte o bataie usoara pe umar. Se intoarce si langa el se afla un politist tipic englez. 
"Scuza-ma domnule" - spune politistul - "interzis a urina in locuri publice". 
Americanul se scuza, ii spune ca nu are incotro, ca nu se poate abtine si nu gaseste WC. 
"Te voi ajuta" - zice politistul - "vino dupa mine". 
Il conduce pe turist spre o portita in zid si-i arata drumul in interior. Turistul intra si ochii aproape ca-i ies din orbite. Se afla intr-o superba gradina, intretinuta, plina de aranjamente cu iarba, flori, tufe si copaci. 
Politistul ii indica unul din copaci si-i spune: "nici o problema, poti sa urinezi aici". 
Americanul urineaza, respira usurat si-l intreaba pe politist: "Spune, asta-i ceea ce se cheama amabilitatea engleza?" 
"Nu" - raspunde politistul - "noi numim asta ambasada franceza"...

Modul cum dormi iti arata personalitatea

Daca vrei sa vezi adevarata personalitate a unei persoane, atunci incearca sa o prinzi dormind intr-un loc confortabil, pentru ca felul in care dormim poate sa dezvaluie lucruri interesante despre personalitatea lor.
Exista 39 de pozitii diferite in care oamenii dorm, pe care si le aleg inconstient. Insa prin autoeducatie, poti sa dormi in anumite pozitii care sa ajute la problemele tale de sanatate: exista pozitii speciale in care cei care sforaie trebuie sa doarma, sau pentru cei cu probleme digestive. 

S-au scris si numeroase carti pe acest subiect, insa cele mai importante si elaborate sunt "The Secret Language of Sleep: A Couple's Guide to the Thirty-Nine Positions" de Evany Thomas si cercetarile profesorului Chris Idzikowski, director al Sleep Assessment and Advisory Service din Marea Britanie. 
Se face diferenta intre felul in care stai cand dormi singur, si felul in care dormi cand esti cu altcineva in pat. Si, mai ales, trebuie sa te gandesti la modul in care dormi cand esti confortabil in propriul pat, sau cand dormi cu o persoana langa care iti permiti sa fii tu insuti, de obicei cu partenerul tau pe termen lung. 
 Idzikowski este cel care a atras atentia si asupra modului in care felul in care dormim ne afecteaza sanatatea. Astfel, daca ai probleme cu digestia, este bine sa dormi pe burta; iar daca dormi in pozitiile starfish si soldier atunci esti predispus sa sforai si sa nu ai un somn linistit.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Reflectiile unei Maimute Anecdotice


Reflectiile unei Maimute Anecdotice

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!
Tot circula o vorba, deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!
Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste
Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste!
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi?
Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii?
Insemne sataniste, otravuri, smecherii?
Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa,
Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa?
Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Cele mai vorbite 10 limbi de pe glob

Limbajul este, poate, cea mai importanta functie a corpului uman. El este, in aceeasi ordine de idei, una dintre trasaturile definitorii ale speciei umane si resortul care a ajutat la evolutia spectaculoasa a umanitatii. Practic, nu ne putem imagina lumea, asta cum este ea astazi, fara existenta unui limbaj si a unei modalitati de comunicare care sa ne permita transmiterea rapida a informatiilor de orice fel. Nu trebuie decat sa privim in jur, de la carti, reviste, radio, filme, muzica sau studii, ca sa intelegem ca insasi existenta noastra este strans legata de limbaj. Mai jos, va prezentam o lista celor mai vorbite limbi din ziua de azi, sumarizand, implicit, cele mai importante limbaje ale planetei...

La doctor..

- Dom' doctor, sa stiti ca barbatul meu ma inseala!
- De unde stiti?
- Am patru copii si nici unul nu seamana cu mine...
 ***

- Doctore, nu i-ati putea admininstra sotului meu un medicament pentru a visa noaptea peste?
- De ce? E cumva pescar?
- Nu, dar de vreo doua luni viseaza noapte de noapte vrabii.
- Si ce va deranjeaza, pesti sau vrabii, nu e totuna?
- Nu, ca daca ar visa pesti, nu ar mai ciripi.
 ***

- Domnule doctor, am avut un cosmar toata noaptea: se facea ca trageam de o usa pe care scria ceva.
- Si ce scria?
- Impinge!
 ***

Reteta miraculoasa cu usturoi

REŢETĂ MIRACULOASĂ CU USTUROI

Această reţetă a unui farmacist antic a fost găsită în 1972 într-o mănăstire budistă din Munţii Tibetului.
Acest preparat din extract de usturoi curăţă organismul de grăsimi şi pietre, îmbunătăţeşte metabolismul şi astfel toate vasele sangvine (re)devin mai elastice. Reglează greutatea corpului, topeşte cheagurile de sânge, vindecă diafragma miocardică bolnavă, arterioscleroza, inapetenţa (lipsa poftei de mâncare), sinuzita, hipertensiunea, bolile bronho-pulmonare, face să dispară artritele, artrozele şi reumatismul. Vindecă gastritele, ulcerele de stomac şi hemoroizii, absoarbe orice fel de tumori externe şi interne, vindecă diferitele tulburări de vedere şi auz, impotenţa. Are efect benefic asupra întregului organism.

Reţeta "picături de macerat de usturoi" este ferm condiţionată de o unică şi importantă restricţie. Pe durata aplicării  tratamentului conform schemei este total interzisă consumarea usturoiului sub orice altă formă. Tratamentul e de provenienţa budistă şi se aplică o dată la 5 ani.

Odd laws around the globe.. Legi ciudate pe mapamond

 In Portugalia este ilegal sa urinezi in ocean. Nu sunt sigura cum vor putea sa dovedeasca.


 A fost ilegal sa vinzi papusi cu E.T. in Franta deoarece exista o lege impotriva vanzarii papusilor fara fata umana.

Testul lui Georgica..

Georgica, cel mai bun elev din clasa, o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore. Ea accepta.


- Ce vrei sa-mi zici, Georgica ?
- Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta, ma plictisesc! As vrea sa trec direct la Liceu.
Directorul scolii este informat si il intreaba pe Georgica daca vrea sa treaca niste teste.
Georgica accepta fara sa ezite si testarea incepe.
- Sa vedem Georgica...: 3x4?
- 12
- Si 6x6?
- 36, domnule director.
- Capitala Japoniei ?
- Tokio!

Testul continua inca o jumatate de ora, Georgica nu face nici o greseala!

La sfarsitul testului, domnul director este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari. Amandoi accepta. Profa incepe:
- Georgica, vaca are 4 si eu am 2 ... ce este ?
- Picioarele, doamna!
- Corect, ce gasim in pantalonii tai si nu gasim in ai mei?

vineri, 24 februarie 2012

WORLD AIR TRAFFIC / TRAFICUL AERIAN AL TEREI

RO:
TRAFICUL AERIAN AL TEREI 
0-24 HRS

Asiguraţi-vă că aţi citit informaţiile de mai jos înainte de a vizualiza filmuletul.

Este nevoie doar de câteva minute pentru a-l viziona şi pun pariu ca va veti mai uita la ea si a doua oară. Cel mai bine se vizioneaza pe tot ecranul!

Aceasta este o observaţie de 24 ore a tuturor zborurilor aeronavelor de mari dimensiuni din lume, condensat până la 01:11. Din spatiu arata ca un stup de albine in activitate. Ceea ce veţi vedea este un video care arată traficul aerian din întreaga lume timp de 24 ore luat de la un satelit.

Something sweet.. Dulcegarii..

Paris - Salon du Chocolat

RO: La Paris in 2009 la prezentarea de moda "Salon du Chocolat" au defilat modele, prezentatori TV, actrite si cantareti imbracati in articole facute din, sau decorate cu, ciocolata. 

EN: In 2009 at Paris the Salon du Chocolat fashion show featured models, TV presenters, actresses and singers wearing dresses made of, or decorated with, chocolate.

Opera singer Amaury Vassili / Amaury Vassili - Cantaret de opera 


Despre Cei Perfecti...

Despre Cei Perfecti...

A fost o data un barbat perfect si o femeie perfecta. Ei s-au intilnit si deoarece relatia lor a fost perfecta, s-au casatorit.
Nunta a fost perfecta. Iar viata lor in doi a fost, de asemenea, perfecta.
Intr-o seara de Craciun, in care ningea puternic,  aceasta pereche perfecta mergea cu masina pe o sosea plina de curbe, cind la un moment dat au vazut pe cineva la marginea strazii, care se pare ca avea o pana.
Era Mos Craciun, cu o tolba plina de cadouri. Deoarece ei nu au vrut sa dezamageasca copiii cei multi care asteptau cadourile, perechea perfecta l-a invitat pe Mos Craciun sa se urce in masina lor pt. a ajunge la timp sa imparta cadourile. Si au pornit la drum. 
Din nefericire, s-au inrautatit conditiile meteorologice iar cei trei au avut un accident. Unul singur din cei trei a supravietuit. Care?

                (Ginditi-va mai intâi si abia apoi va uitati la raspuns)

Cugetari

Cel care gandeste altfel decat mine nu ma jigneste, ma completeaza

"Idealul nu este sa gandim cu totii la fel: diferenta este cea care genereaza" Mark Twain

A iubi inseamna ceva, restul e nimic.

Durerea este mai mare cand esti batut cu propriile arme...

Moartea este o granita a vietii, nu si a iubirii.

Norocul nu te paraseste daca nu il alungi..

Secretul unei vieti lungi...

Secretul unei vieti lungi...

Un medic a iesit la plimbare si a vazut o babuta stand pe o banca.

Medicul i-a spus: "E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoasta. Care este secretul dvs?“
Ea ii raspunse: “Lucrez in domeniul bancar, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care concep strategii si fac scheme de vanzare, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la servici.
Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna revizuind noile strategii, evaluari, si daca e sarbatoare, de asemenea , nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp.
Sunt mereu stresata din cauza schimbarilor, tintelor si a sedintelor."

Medicul i-a raspuns: “E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??”
    
"34", ii raspunse babuta

România, prima tara din LUME.. România, the first country in the WORLD

RO:
România, prima tara din LUME 
care va depista cancerul în 6 minute!!!

Prof. dr. Raluca van Staden revolutioneaza lumea medicala: România, prima tara care va depista cancerul în 6 minute

Vestea buna este ca în curând se va putea detecta prezenta celulelor canceroase în organism în numai sase minute. Vestea si mai buna este ca dispozitivul capabil sa realizeze acest lucru va fi un produs 100% românesc.  Inventia cercetatoarei române Raluca Ioana van Staden ar putea transforma România în prima tara care face scanare în masa pentru cancer.
Cu ajutorul senzorului cât un vârf de ac, premiat în 2010 la Geneva, se va putea depista cancerul în saliva sau în sânge în timp-record.

joi, 23 februarie 2012

Dalton Ghetti - art on pencil / arta pe creion

Incredibila arta de a sculpta creioane 
a lui Dalton Ghetti

Extraordinary art on pencil tips 
by Dalton Ghetti

RO: Dalton Ghetti sculpteaza mina creionului in mici opere de arta, fiecare luandu-i pana la 2 ani.
Multi artisti au folosit creioanele pentru a crea lucrari insa Dalton Ghetti creaza capodopere miniaturale in varful creioanelor.

Rudyard Kipling - Daca.. / If..

RO:
Daca...
de Rudyard Kipling

Daca stii cumpatul sa ti-l pastrezi, cand toti in jurul tau si-l pierd
Si tot pe tine te- vinovatesc,
Daca increderea in tine nu-ti slabeste cand toti in juru-ti se-ndoiesc,
Daca pana si indoiala lor tu stii s-o stapanesti;
Daca, neostenind de-ndelungata asteptare, stii inca sa astepti,
Sau, de minciuna-nconjurat, minciuna nu o folosesti
- Fara sa vrei sa pari prea bun sau prea intelepteste sa vorbesti
Daca stii sa visezi astfel ca visul sa nu te robeasca,
Daca stii sa gandesti fara ca singur gandul tel sa-ti fie,
Daca stii sa-nfrunti deopotriva izbanda si necazul
Si pe-aceste doua mari amagitoare cu-aceeasi ochi sa le privesti,
Daca poti indura ca adevaruri ce-ai rostit, rastalmacite de misei, lat pentru prosti s-ajunga
Sau lucrurile carora le-ai inchinat o viata zdrobite sa le vezi , si din nimic, din nou sa le zidesti

WOODY ALLEN DIXIT...

Parul alb nu se mai respecta. Se vopseste!


Japonezii nu privesc, banuiesc.

Cand un medic se inseala, e mai bine sa aruncam pamant peste chestiune.


Muzica japoneza este o tortura chinezeasca.


Ecoul are intotdeauna ultimul cuvant.

On the road.. Cu chef de duca..


Zambete..

La intrarea în clădirea facultăţii stătea un ţăran cu un viţel legat de sfoară.
- Da’ ce faci bade cu dobitocul ăsta la facultate? 
- Dobitocul îi la examen! Asta-i pila!
***

Un american si un roman stau de vorba.
Americanul spune mandru: - We have Barack Obama, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash!!! 
Romanul spune si el: - We have Traian Basescu, no wonder, no hope, no cash!!!!
***

Suna telefonul:
- Alo?
- Cu doamna Vladeanu, va rog.
- Eu sunt.
- Doamna Vladeanu, sunt doctorul Ionescu de la laborator. Biopsia sotului dvs a ajuns ieri la laboratorul nostru, concomitent cu cea a unui alt domn Vladeanu, iar acum nu stim sigur care este a sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic.
- Ce vreti sa spuneti? A intrebat doamna Vladeanu agitata.
- Pai unul din rezultate indica Alzheimer iar celalalt Sida. Nu putem spune care este al sotului dvs.
- Groaznic! Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Vladeeanu.
- Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o singura data.
- Si ce ar trebui sa fac?
- Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in mijlocul orasului. Daca gaseste drumul inapoi spre casa nu va mai culcati cu el!
***

Balea Lac Hotel on Ice/ Hotelul de gheata Balea Lac

Balea Lac Hotel on Ice
Hotelul de gheata Balea Lac

EN: The Bâlea Lac Hotel of Ice is located in the Fagaraş mountains, 184 miles northwest of Bucharest, Romania. Entirely made of ice, the hotel offers accommodation in ten double rooms with king size beds, where the temperature is between -2 and +2 degrees Celsius, at a price of 35 Euro ($45.73) per person.

RO: Hotelul de gheaţă Bâlea Lac este localizat in muntii Fagaraş, la 296 km de Bucuresti, România. Construit in totalitate din gheata, hotelul ofera cazare in 10 camere duble cu pat foarte mare, unde temperatura este intre +2 si +2 grade Celsius, la un pret de 35 Euro (45.73 $ sau 150 RON) pe persoana.  

EN: Tourists have dinner inside the Bâlea Lac Hotel of Ice (December 28, 2011).

RO: Turistii iau cina in interiorul Hotelului de gheata Bâlea Lac (poză făcută pe 28 Decembrie 2011)

Mica publicitate

Articol de mica publicitate aparut in SUA in "Atlanta Journal". 


 "Neagra si singura, caut companie barbateasca, originea etnica neimportanta. Eu sunt o fata draguta si imi place sa ma joc. Imi plac plimbarile lungi prin padure,  vanatoarea, campingul si pescuitul, in noptile lungi de iarna sa lenevesc in fata caminului. La lumina lumanarilor iti mananc din palma. Am sa stau la usa cand te intorci de la servici si voi fi imbracata numai cu ce mi-a fost dat de la natura.   Suna la (404) 875-6420, (404) 875-6420 si intreaba de Daisy. Te astept............. "

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Statistici