Despre frumusetea pierduta a vietii de Andrei Plesu

Despre frumusetea pierduta a vietii

de  Andrei Plesu

Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor, este ca ma împiedica  sa ma bucur de frumusetea vietii.

Din când în când,  îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara  copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape,  pajisti si nori...

Am uitat misterul adânc al noptii, radicalitatea  amiezii, racorile cosmice ale amurgului...

Nu mai vad  pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al  furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie,  miracolul ploii si al stelelor...

Nu mai privesc în  sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri...

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna  a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba,  padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei,  colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de  mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul  igienic al vietii mele launtrice...

Nu mai am timp  pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru  cheful asezat...

Sunt ocupat.

Sunt grabit.

Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite.

Am o existenta de ghiseu: mi  se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita  interventii, sfaturi si complicitati.

Am devenit... mizantrop.

Doua treimi din metabolismul meu mental  se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea  zilnica e un inventar de urgente minore...

Gândesc pe  sponci, stimulat de provocari meschine...

Îmi încep  ziua apoplectic, înjurând "situatiunea": gropile din  drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau  frigul), praful (sau noroiul), morala  politicienilor, gramatica gazetarilor, modele  ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia,  coruptia, bezmeticia tranzitiei...

Abia daca mai  înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete  feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al  câte unui colt de strada...

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si  Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si  Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar  exista cu adevarat...

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie...

Scriu despre mizerii si maruntisuri...

Bomban toata  ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei  si soarta tarii, în rostul lumii...

Am un portret tot  mai greu digerabil...

Patriotii de parada m-au trecut  la tradatori, neoliberalii la conservatori,  postmodernistii la elitisti...

Batrânilor le apar  frivol, tinerilor - reactionar...

Una peste alta,  mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia...

Nu  mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati...

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers  artificial, agitat, infectat de trivialitate...

Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi  si-a pierdut amplitudinea si suculenta...

Respir  crispat si pripit, ca într-o etuva. 

Când cineva  trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul  rând, umoarea proprie.

Te poti acuza ca ai consimtit  în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti  dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti  între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos  din calculul zilnic valorile zenitale. 

Dar nu se  poate trece cu vederea nici ambianta toxica a  momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde.

Avem preocupari  de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua,  traim sub presiunea multipla a necesitatii.

Ni se  ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust,  conditii de viata umilitoare. 

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. 

Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de  simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii  depline.

Nu mai avem puterea de a admira si de a  lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii...

Suntem turmentati si sumbri...

Abia daca ne mai putem  suporta.

Exista, pentru acest derapaj primejdios, o  terapie plauzibila?

Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte  orizonturi...


Sursa: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/andrei-plesu-editorial