Fenomenul downshifting – de Aurora Liiceanu

Fenomenul downshifting – de Aurora Liiceanu

Fenomenul downshifting – sau “dincolo” de top management 

Aurora Liiceanu

Renoir - Le Pêcheur à la ligne

Downshifting-ul s-a născut din refuzul societăţii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialistă) de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj),refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază este că de fapt, calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material – nu îţi trebuie atât de mulţi bani ca să poţi fi fericit, mulţumit în viaţă -, ci de faptul că poţi profita, să zicem inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare este vorba de o etica a muncii.

Downshifting- ul este dificil de aplicat la noi, pentru că suntem o societate care am demarat după ‘90 în plin materialism exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale constituie o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din această perspectivă un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună,o să fie cum se spune, victima societăţii îtr-un mod cu totul necritic, o să ia ce este mai scump şi- să o facă în mod excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vieţii, dar şi calitatea ei.

Eu cred că nivelul de la care pornesc ei este mult mai înalt decât al nostru. Adică ei nu au o populaţie care supravieţuieşte ca la noi şi această condiţie bazală, minimă pentru a trăi relativ decent este realizată cam la toate categoriile sociale…. Faptul că există oameni care stau pe stradă, sau care refuză să intre în alt tip de înregimentare, în această ordine a vieţii, ţine şi de o patologie socială care este legată de postmodernism, nu ţine de sărăcie, pentru că în străinătate abundenţa de lucruri materiale fac să existe o anumită saţietate. Cu alte cuvinte, cu două perechi de blugi şi cu zece maiouri poţi traversa o vară. Noi cred că suntem într-o perioadă

în care a început să se vadă această adicţie de shopping, care ţine de centrarea de materialism, prin manipularea sau şi prin manipularea dată de publicitate, care îndeamnă necritic către consumerism.

Asta nu înseamnă că la ei nu există aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi ceea ce este interesant este apariţia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viaţă. La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, cum am mai spus, este vorba de invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat, câte vile şi-a făcut,cum e vila etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidiaţi pentru bunăstarea lor materială excesivă pe care ei corelată cu reuşita existenţială.

În general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante:există şi alte laturi ale vieţii care sunt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi bani: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc.

Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita să trăiască. E interesant că mai mult este afectată partea feminină, pentru că, dacă înainte exista acest stereotip – când ai o fată este bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost totdeauna feminizat, îţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe acasă şi să ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie să ţină şi o casă), astăzi fetele nu se mai fac deloc profesoare – intră în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni -, iar cele care mai există se duc mai degraba la grădiniţe particulare pentru bani mai mulţi. Deci, majoritatea intră în jurnalism şi in marketing, profesii extrem de cronofage, extrem de mobile şi de dinamice, la care salariile pot fi substanţiale, dar dacă stai să te gândeşti mai atent îţi dai seama că de fapt sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dai pe acasă.

De ce a apărut downshiftingul? Pentru că este vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se zice că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devină la rândul lui consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest, nu numai o adicţie, un semnal de alarmă pentru părinţi, pentru că imitaţia nu este suficientă să explice răspândirea acestui fenomen.

În ‘90 atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea limbajului de nomenclatură a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care câteodată nu aduc bani, dar care psihologic motivează individul şi îl fac să accepte să lucreze mai mult, uneori fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologică folosită foarte mult în manipulare. Atâta vreme s-a spus că nu este bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, acum se reia ceva care seamănă foarte mult cu comunismul. Dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujbă în continuare, deci practic este o “deprivatizare” a individului. Acesta se întâmplă la noi şi oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sărit cu atâta grabă în această poveste care este realmente gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului.

Psihologii s-au gândit foarte bine, creşte numărul de divorţuri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei în afară, se cheltuie foarte mulţi bani, te încântă că este un hotel scump, dar trebuie să răspunzi la întrebarea: „Ce se întâmplă cu familia, pe care nu poţi să o neglijezi?”

Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în această cursă pentru că nu mai vede nici o altă alegere. Când ai foarte mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, sau când ai mult mai mult decât itîţtrebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (cu cele două componente: materială şi spirituală) e vitală.

Partea spirituală nu se poate face in supravietuire.

Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Este vorba de a-ţi regândi existenţa şi de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu o existenţă în care să nu uiţi că există şi natura şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta sau stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală.

Cred că downshifting- ul aduce o mai bună convieţuire între “a fi” şi “a face. 

Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţi oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Un anumit tip de cultură a relaţiei se pierde, având în vedere că suntem interşanjabili, oamenii nu se mai fixează în relaţii de lungă durată.

Această necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, cu Britney Spears) şi dependenţa de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care sigur modifică structura personalităţii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebrităţii -, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitatea socială, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificări care se propun şi care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului.

Suntem în pline provocări ale identităţii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grupă faci parte. Avem foarte multă informaţie, câmpul de alegeri este uriaş, dar ne lipseşte discernământul şi ne lipsesc criteriile. De ce este bine aşa şi de ce nu este bine aşa? Dacă înainte opoziţia între bine şi rău avea o demarcaţie clară, existau percepte religioase – aşa e bine, aşa nu e bine -, astăzi nimeni nu îţi spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viaţă până la urmă, stilul vieţii se schimbă total, dar pe de altă parte el nu putea să apară la noi în societate, la noi este prematur să admitem o asemenea evoluţie. Nu neg însă că sunt oameni care ar putea să facă downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că fie sunt definitiv pierduţi, fie că nu au alte resurse, fie nu au nici o motivaţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informaţia, etc, nu există.

Oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit, adică munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante.

Şi, am adăuga noi – din gesturile mici se cunosc oamenii cu adevărat mari…

Informatii suplimentare:

Downshifting

Sursa: http://www.gnosa.ro