RO: Dragostea si Nebunia
Scurta povestioara scrisa in 2001 de poetul Sultan Alruwad
Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea.
INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?
“Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc”, explică NEBUNIA.
ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.
Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă.
De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.
ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.
NEBUNIA a început iute să numere.
Prima care s-a ascuns a fost LENEA care , aşa cum face mereu, s-a tolănit pe prima piatră care i-a ieşit în cale.
INVIDIA s-a ascuns după TRIUMF, care prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.
GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni.
Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE.
Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE.
O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE.
În fine, după ce s-a gândit la toţi, GENEROZITATEA s-a ascuns într-o rază de soare.
EGOISMUL în schimb a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.
MINCIUNA s-a ascuns după curcubeu.
Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.
Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă căci toate erau ocupate.
Până ce într-un târziu a văzut o tufă de trandafiri şi s-a hotărât să se ascundă între flori.
“Un milion!”, zise NEBUNIA. Şi începu să caute. Prima care a apărut a fost LENEA care era la doi paşi.
PASIUNEA şi DORINŢA s-au simţit în vibraţia vulcanilor.
Fără să vrea a găsit INVIDIA. Şi a găsit imediat şi TRIUMFUL.
Pe EGOISM nici n-a trebuit să-l caute pentru că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era de fapt un cuib de viespi.
De atâta căutat, NEBUNIEI i s-a făcut sete. Şi apropiindu-se de lac a descoperit FRUMUSEŢEA.
A fost mult mai uşor să găsească INDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă.
Aşa i-a găsit pe toţi.
TALENTUL era în iarba crudă
NELINIŞTEA, într-o peşteră întunecată.
MINCIUNA, în spatele curcubeului
Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de-a ascunselea.
Doar DRAGOSTEA nu era de găsit.
NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe crestele munţilor.
Şi când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri.
A luat un băţ şi a început să mişte crengile. Imediat s-a auzit un ţipăt de durere.
Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI.
NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s-a rugat, a implorat, a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.
De atunci DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea.
De aceea se spune că “Să iubeşti este o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte”.
EN: Love and Madness
Short story by the leading poet Sultan Alruwad in 2001
In ancient times, where it was not on Earth any humans yet, the virtues and vices, roamed the world together and were very bored.
One day, a solution to the problem of chronic fatigue was Proposed by Innovation, a game and he called it hide and seek.
Everyone loved the idea.
And everyone started screaming: I want to start .. I want to begin.
Madness said:
- I will close my eyes and start counting and you have to hide.
Then he he leaned his elbows on a tree and began to count: One, two, three.. virtues and vices began hiding.
Tenderness found a place for itself over the moon.
Treason and hid itself in a pile of rubbish.
Longing hid under the ground.
Lie said aloud:
- I shall hide myself under stones then went to the bottom of the lake.
Still Madness went on:
- Seventy-nine, eighty, eighty-one..
- Seventy-nine, eighty, eighty-one..
During that time all the virtues and vices hide were hidden.
..Except Love..
As usual, Love was not a decision maker and thus could not decide where to hide. This is not a surprise, we know how hard it is to hide Love.
Continued Madness:
- Ninety-five, ninety six, ninety-seven.
When he reached:
- One hundred.
Love jumped into a bed of flowers and disappeared inside.
Madness opened his eyes and began his research:
- I am coming to you, I'm coming to you.
Laziness was the first to be found since he did not make any effort to hide himself.
He then found Tenderness hidden in the moon.
Lie then came out from the bottom of the lake, gasping for breath Madness told Longing to return from the ground.
Madness found them all one after the other.
..except Love..
Madness was frustrated and almost desperate in his search for Love.
Then approached Envy, Envy whispered in the ears of Madness, he said:
- Love is hiding between the roses.
Madness grabbed a wooden fork-like spear and began to stab the rose bush frantically.
But did not stop until he heard a voice crying in a heart-wrenching manner.
Love appeared from under the rose bush with his palms covering his eyes and blood dripping between his fingers.
Madness shouted in regret:
- Oh my God, what have i done to you? I made you lose your sight! What can I do to make it up to you!
Love answered:
- You will not be able to give me back my sight, but still there is one thing you can do for me. Be my guide.
This is what happened -- from that day onward.
Blind Love goes on led by Madness.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu