Salina Turda

Salina Turda

foto Nicu Cherciu

Salina Turda a fost reamenajata. Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2009 s-au desfăşurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic şi curativ (investiţii de cca 6 mil. Euro).

 Salina Turda este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

 Zacamantul de sare de la Turda s-a format cu 13,5 milioane de ani în urmă.  Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarţei terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălţimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafaţa pământului (cazul localităţilor cu vechi exploatări de sare menţionate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălţime de cca 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente).

 Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ştrandului actual).

 În timpul stăpânirii austro-ungare din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph).

 Instaurarea puterii habsburgice (austriece) în Ardeal la sfârşitul secolului 17 şi creşterea necesităţilor materiale ale societăţii, determină ca, începând din a doua jumătate a secolului XVII, importanţa acordată ramurilor industriei extractive (inclusiv eploatarea sării) să crească simţitor. Mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administraţia directă austriacă.

 În timpul stăpânirii austriece din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Maria Theresia), Mina Anton (probabil denumită aşa după Sf.Anton), Mina Clujeana (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prinţului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) si Mina Ghizela (Gisela).

 În anul 1690, au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Clujeana), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf si Ghizela).

 Între 1853 si 1870 s-au săpat primii 780 m ai galeriei de acces Franz Josef’ (spre a uşura transportul sării la suprafaţă), apoi, până la sfârşitul secolului XIX, s-au mai săpat încă 317 m, atingându-se lungimea finala de 917 m, din care 526 m în rocile sterile inconjurătoare şi 391 m în masivul de sare. Vizitabili sunt 850 m (67 m sunt inaccesibili).

 Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene.

 Salina Turda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ) şi este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza si Rudolf.