Echinoctiu de primavara este anul acesta in
20 martie 2012!
Echinoctiu de primavara are multiple semnificatii si obiceiuri pe intreg mapamondul. Cuvantul ‘echinoctiu’ deriva din limba franceza – ‘equinoxe’ -, care, la randul lui provine din latinescul ‘aequinoctium’, format din ‘aequus’ – ‘egal’ si ‘nox’, ‘noctis’ – ‘noapte’. După Marţişor, Babe şi Moşi, după “zăpada mieilor”, când calendaristic deja am păşit în anotimpul primăverii ne apropiem de momentul echinocţiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice şi reprezintă intrarea Soarelui în primul semn zodiacal, semnul Berbecului, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade. La momentul echinocţiului de primăvară Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mişcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină – la data respectivă – egalitatea duratei zilelor cu cea a nopţilor, indiferent de latitudine.
Câteva zeci de milioane de persani sărbătoresc anul echinocţiul de primăvară, marcând astfel Anul Nou Persan sau Nowrūz. Însă celebrarea Nowrūz-ului nu are loc doar în Iran, ci şi în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, în Balcani (Albania şi Kosovo), Asia Centrală, Caucaz, Asia de Sud Nord-vestul Chinei etc. Sărbătoarea este importantă şi pentru Sufiţi, Alawiţi etc. Ultima miercuri de la sfârşitul fiecărui an persan este celebrată în Iran şi poartă numele de Chahārshanbe Suri, festivalul iranian al focului, o sărbătoare a luminii, adică a binelui, care înfrânge întunericul, adică răul. Toate acestea îşi au rădăcina în Zoroastrism. Sursa: ziuaveche.ro