Tribul pieilor negre sau Cu chipiul pe-o ureche
Se impiedica in roba. "Nu sta!" si isi impinge pe cap chipiul neincapator, blagoslovindu-l. Amfiteatrul imens este animat de "Vine o zi" a Holografilor. E mare forfota printre esarfele crem ale initiatilor in ale textilelor si pielariei. Peretii innegriti de robe si fara tencuiala sint suportul baloanelor care aduc o pata firava de culoare. "Mama, rujul!" si incepe sa scotoceasca prin poseta. Dupa lupta cu miinile grabite, aceasta cade pe jos imprastiind pachete de servetele si dind si mai mari emotii mamei deja imbujorate de nerabdare. Toti isi poarta tantosi inscriptia "Promotia 2005" si zimbesc fals aparatelor foto. Pur si simplu nu vor sa se aseze la loc si ceremonia sta sa-nceapa.
Absolventii sint inghesuti la mijlocul salii, facuti sandwich de baloane, flori, parinti si prieteni. Spre mine se apropie suspicios de repede un tata. Imi pregatesc textul de buna amica a unei absolvente, dar nu vrea decit sa ies din cadrul aparatului. Sint prinsa intr-un grup de unguri. Nem tu dom decit ighen. Florian Pitis ii asigura ca "Sfirsitul nu-i aici". In fond, ne asteapta o eternitate, iar toalele negre ne-o confirma.
In primele rinduri, profesorii zimbesc pofticios prajiturilor de pe mese. Inainte sa ma intreb la a cita absolvire sint unii, zaresc un junior, de vreo trei-patru ani, cu roba si chipiu, bine agatat de gitul mamei. Auditoriul ii intretine zimbetul cu strimbaturi academice. Absolventului precoce ii face concurenta un altul, inca din burtica mamei. Camera de filmat se indreapta spre mine, dar pixul imi aluneca sub banca, inainte de a-mi fi studiat profilul. Nu sint in misiune secreta, dar nici nu-mi prea gasesc menirea pe-acolo.
Soarecele si absolvirea
"Gaudeamus igitur" ne face sa ne ridicam in picioare si sa ascultam miriiturile profesorilor, sustinute solemn de o mina pe inima. Rectorul Universitatii Tehnice ia cuvintul, dar juniorul nu e de acord cu nimic din ce spune, dupa scincetele scoase. Prezentatoarea se impiedica, dar nu se lasa: o cheama pe decana de promotie pe scena. Aceasta declara ca nu poate renunta nici acum la ochelari si notite, ci doar la foaia de prezenta. Tragind cu ochiul pe foi, da sfaturi: "Amintiti-va mereu de soricelul care a cazut in oala cu lapte. Desi nu intrezarea sperante, s-a zbatut pina laptele s-a facut unt." Se declara insa adepta "lucrarilor practice de la Hotelul "Moldova"". Sefa de promotie se bilbiie si se bucura ca a reusit sa treaca de acest labirint numit facultate. "Mai, ce frumosi sinteti!", exclama o alta profa strigata la apel. Pentru ca sint in majoritate fete, le doreste barbati buni si cuminti. Despre cum trebuie sa fie ele n-a spus nimic. "Degeaba sinteti sefii sefilor, daca acasa n-aveti cu cine sa va scarmanati". Nici o intilnire privata de o vorba despre capra vecinului. Asa am aflat ca studentii de la UMF, "Cuza" sau chiar Constructii nu fac nici pe departe lucrari la fel de bune ca ei si cu finalitati atit de bine conturate.
Modestia o face sa tremure pe profesoara care i-a cuvintul mai tirziu. Sau poate doar batrinetea: "Am avut succese prea mari ca sa ma mai pot bucura de putin. Si ce daca n-am avut nici un 9 la facultate? Sint un om electrocutat. Ma intreb de ce mai sint. Datorita voua!" De la alt prof aflu reteta succesului: cum sa fii incolor, insipid, inodor si inginer. Sfatul e la fel de simplu, atit la absolvire, cit si la alegeri: "Sa traiti bine!" Dezaprobarea generala se refera la "Gaudeamus", pe care nu au stiut sa-l cinte, fiind salvati de banda. Play-back poa' sa faca si o surdomuta, pe cind ei "sint textilisti, o mare fibra si inca una naturala".
Andreea ARCHIP
