Totul despre sanatate: Memoria
Problemele de memorie sunt frustrante
Problemele de memorie sint, fara indoiala, unele dintre cele mai frustrante. Ritmul accelerat al vietii cotidiene ne cere sa memoram o multime de informatii. Sistemul educational, problematic prin modul in care se impune, ne cere o solicitare mare a memoriei. Pierderile de memorie si lipsa de concentrare au devenit un simptom comun nu numai la persoanele in virsta sau bolnave, ci si la oamenii in putere, care traiesc in conditii de stres. Pastrarea vioiciunii memoriei depinde de vointa fiecarui om, in parte.
Atentie la simptome
Lipsa puterii de concentrare este considerata de medicina occidentala ca un simptom de senilitate, fiind atribuita reducerii de substante neurochimice vitale. Medicina chineza numeste aceasta stare creier golit de esenta. O data cu virsta creste si probabilitatea aparitiei tulburarilor de memorie. Forma cea mai usoara, alterarea memoriei, asociata virstei, se caracterizeaza printr-o autoperceptie a pierderii de memorie. Aproximativ 40 la suta dintre persoanele în etate, de minimum 65 de ani, prezinta alterari ale memoriei, asociate înaintarii în virsta, ceea ce reprezinta, în SUA de exemplu, circa 16 milioane de oameni dintre care doar aproximativ 1 la suta evolueaza, anual, catre dementa. Este important sa fie privita cu seriozitate orice simptomatologie, deoarece tulburarile de memorie asociate înaintarii în virsta pot sa indice existenta unor afectiuni medicale care pot fi tratate. Factorii de risc care ar trebui sa determine efectuarea unor teste de memorie sint: virsta mai mare de 65 de ani, prezenta bolilor care cresc posibilitatea stabilirii diagnosticului de dementa – diabetul, boala Parkinson, accidentele vasculare etc.
Cine sunt dusmanii amintirilor
Stresul cronic poate fi daunator pentru sanatatea creierului si a performantelor amnezice. Studiile efectuate pe animale evidentiaza ca expunerea prelungita la hormonii de stres are un efect advers asupra hipocimpului, o regiune din creier implicata în functia mnezica si în învatat. Stresul cronic poate contribui la aparitia depresiei si la tulburari anxioase, care interfereaza, deseori, cu procesele normale ale memoriei, mai ales la persoanele virstnice. De fapt, depresiile sint cauze majore care duc la tulburari ale memoriei. De asemenea, persoanele cu exces ponderal, expuse unui risc crescut de aparitie a bolilor de tipul diabetului si hipertensiunii, pot avea probleme cu memoria. Afectiunile asociate obezitatii includ riscul de producere a afectiunilor cerebrovasculare care, adeseori, au ca urmari alterarea memoriei si dementa. Si, nu in ultimul rind, cei care nu obisnuiesc sa citeasca – o carte, un ziar – s-au dovedit persoane cu o memorie defectuoasa.