Miracol în Biserica Sf. Dimitrie (Sveti Dimitrije) din Skopje, capitala Macedoniei

 Miracol în Biserica Sf. Dimitrie (Sveti Dimitrije) din Skopje, 
capitala Macedoniei 

                           

Frescele din Biserica Sf. Dimitrie (Sveti Dimitrije) si-au schimbat singure aspectul.

Sute de locuitori din capitala macedoneană Skopje au stat la coadă, luni  08.04.2012, în faţa Bisericii Sveti Dimitrije, pentru a vedea icoanele şi frescele care au început să strălucească brusc, aparent fără nicio explicaţie, un fenomen pe care preotul lăcaşului de cult, Dimce Malinov, nu a ezitat să-l califice drept "miracol.

Totul a început în partea centrală a iconostasului. Suprafetele icoanelor care trebuiau sa fie aurii, si care si-au pierdut stralucirea de-a lungul anilor, au inceput sa straluceasca ca si cum ar fi fost proaspat pictate si restaurate.

Acest fenomen se intampla in fata ochilor a sute de oameni care vin sa admire aceasta minune. Iniţial apărea o culoare roşie, sau verde, care se transforma ulterior în auriu. 

Daruind vei dobandi de Nicolae Steinhardt

Daruind vei dobandi de Nicolae Steinhardt

Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta - ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina - ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva.

Si anume: sa dam ce nu avem.

Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!

Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?

Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.

Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.