Leacuri populare din Maramures
Farmacia din credentul bunicii - Leacuri populare din Maramures -
Am avut norocul si bucuria sa cresc in casa bunicii din Maramures, departe de oras, langa o padure uriasa, al carei capat nu l-am vazut nicicand. Bolile copilariei, ranile si accidentele inerente varstei le-am depasit nu cu medicamente si doctorii de la oras, ci cu leacuri pe care atunci, in vremea copilariei, le cunostea orice femeie. Toate leacurile bunicii s-au dovedit potrivite cu bolile pe care le-am avut si, mai ales, erau apropiate de lumea in care traiam, le cunosteam, imi erau familiare, erau blande, nu dureau ca injectiile de azi. Mai putin, poate, sarea presarata pe juliturile genunchilor vesnic "inceputi". Dar si pentru asta era leac: "Inchide ochii, poruncea Buna, si tine-te strans de scaun!". Ca sa-mi aduc aminte de zilele acelea, a fost suficient sa inchid ochii si sa ma gandesc la curtea Bunii, la vecinele ei, la povestile lor, la ierburile si frunzele care stateau vesnic la uscat, prinse de grinda bucatariei, la "credentul", dulapul de lemn in care traiau in fratie licori colorate de coacaze si de afine, arome de poame uscate, din care se facea compot cand erai slabit dupa vreo boala, uleiul crud de dovleac, de uns pe painea calda, abia scoasa din cuptor si mancata cu frunze de leurda, ca sa creasca pofta de mancare; siropuri groase de muguri de brad, tinute in sticle burtoase cu torti, pentru zilele in care eram ragusita, saculeti cu flori uscate de padure, de pus langa perna, ca sa am somnul dulce, boabe aurii de porumb pentru fiertura cu care se amageau racelile iernii. Si cine stie cate minuni mai erau in pungile de hartie maronie si ce licori in sticlele acelea groase, butucanoase, din care Buna imi dadea sa beau cate un dop, cand i se parea ei ca nu sunt chiar in apele mele ori ca ma uit prea gales. Sunt ani multi de atunci, dar credentul bunicii imi staruie si astazi in amintire, iar leacurile incuiate in el imi sunt si astazi de folosinta asa cum le-am mostenit.
Pentru raguseala
• Se luau 2 galbenusuri proaspete de ou de gaina si se frecau cu 3 linguri de zahar sau miere pana cand se deschideau la culoare si cresteau ca o crema. Cateodata, se punea lapte cald peste galbenusuri.
• Se fierbeau doua maini de flori de tei in lapte. Laptele trebuia sa depaseasca doar cu putin florile. Se fierbeau pana cand scadea laptele la jumatate, apoi se lasa vasul acoperit, ca sa se raceasca. Se strecura laptele si se incalzea si se bea indulcit cu miere.
• Se fierbea laptele proaspat cu unt proaspat. La o cana de lapte se punea o bucata de unt cat o nuca. Cand untul era topit, se amesteca bine cu o lingura de miere si se bea cald, nu fierbinte. Daca nu era unt, se punea untura de gasca sau de porc.
• Se scobea o ridiche neagra de miez, in asa fel incat ramaneau numai peretii ridichii, grosi de cel putin un deget. Se umplea gaura cu miere sau cu zahar si se lasa la intuneric, eventual acoperita cu o oala. Dupa cateva ore, se forma un sirop care se bea de mai multe ori pe zi. Dupa ce se bea siropul, se punea iar zahar in gaura. Se putea folosi asa o ridiche de cel mult 5 ori, apoi se lua alta.
