Leacuri populare din Piatra Craiului
Otilia Teposu
La poalele Muntilor Piatra Craiului, in satul Sirnea, viata oamenilor se ordoneaza dupa alte legi decat a celor din campie. Izolati intre culmile inalte de piatra, prizonieri ai iernilor care tin din octombrie si adesea pana in mai, sirnenii au invatat sa-si aiba grija de sanatate, cu leacuri care le sunt la indemana: ierburi si flori de munte, fan parfumat, oua de gaina, lapte si seu. Nu putini sunt cei care au ajuns la varste inaintate; Milu Burlacului sau Nita al Oancii, de exemplu, au fost activi cu mult peste suta de ani. Si nimeni nu se mai mira azi, cand pe cararile ce suie piezis pe dealuri, gospodari de saptezeci-optzeci de ani cara cu spinarea malaiul si sarea pentru animale sau painea care vine la magazinul din centrul satului, doar de doua ori pe saptamana. Ca pe niste furnici neobosite, ii vezi urcand si coborand dealurile, prin aerul tare, mereu incarcati, fie vara, fie iarna, dimineata sau seara. Mandri si orgoliosi, aprigi in disputele duminicale cand, dupa ce ies de la biserica, fac un popas la crasma lui Cusor, eu cred ca pentru sirneni viata, cu toate ale ei, necazuri, boala, bucurii, are un singur anotimp: acela al muncii. Si cand e vorba de munca, cine mai are vreme de boala?
Pentru dureri de cap
▪ Se ia un cartof mai mare, se curata si se taie apoi in rondele groase de 3-4 mm. Rondelele se pun pe frunte si in zona tamplelor si se leaga cu o basma cat mai strans. Se schimba rondelele dupa cateva ore. Se tin si noaptea, in cazul durerilor puternice.
▪ Se inmoaie o basma in zer proaspat si se pune pe frunte.
▪ Se freaca mainile bolnavului bine, bine, de catre o alta persoana, mai ales la incheieturi.