Spre insula enigma
Ion Minulescu
lui N.M.Condiescu
Un suierat prelung saluta ivirea zorilor...
In larg,
Un strop de purpura pateaza albastrul violet al marii,
Pe bric,
Lumina rosie se stinge in varful primului catarg,
Si-n locul ei, pe sfori, se-nalta pavilioanele...
E ziua!...
Si matelotii se desteapta pe bord,
Si ancorele grele
Apar cu ghearele-nclestate,
Ca niste fiare-nfometate...
Si bricul alb se misca-alene
Cu gratia uneoi sirene
Ce se rasfata-n plasa de inele
Si de bratari lichide,
Ce dispar
Pe poarta larg deschisa langa far!...
Adio, port...
Adio, cuib de veselie trecatoare.
Adio cabareturi...
Adio, dansatoare...
Adio, ciocnet de pahare...
Adio, tot ce-a fost...
Adio!...
De-acum, pornim...
Pornim din nou...
Pornim!...
Si-n urma noastra, marea
Isi impleteste respirarea
Cu al sirenelor ecou -
Eternul nostru semn de intrebare!...
Iar mai tarziu
Sarmanul port
Abia-si mai lamureste-n zare
Conturul alb,
Ca si-un cavou
Din care mortii-ncep sa-nvie!...
Si bricul nostru-i primul mort
Care-anviat,
Invesmantat
In alb,
De sus si pana jos,
Ca si Cristos!...
Suntem departe -
Da... departe!...
Si vantul marii ne saruta
Pe frunte,
Pe obraji,
Pe gura...
Si parca ne cunoaste vantul -
Cu nevazutele lui brate ne-arata drumul
Si ne-nvata
Sa ne ferim de sfatul zarii,
Caci zarea-i vesnic prefacuta...
Si-apoi ne lasa cand pricepe
Ca noi i-am talmacit cuvantul!...
Plutim spre rasaritul lumii,
Plutim spre prima dimineata!...
Si bricul alb
Sfasie-n doua covorul apelor albastre,
Lasand in urma lui o dara de spuma creata,
Ce se intinde
Ca si o punte nesfarsita,
Pe care sufletele noastre
Se vor intoarce-acasa-n ziua
Cand uraganele ne-or vinde!...
Si-asa, pluti-vom toata ziua...
Si-asa, pluti-vom noaptea toata...
Si-asa, pluti-vom vreme multa -
Caci "prea multa" nu e niciodata,
Cand ne-ndreptam spre "Insula enigma",
In care nu stim nimeni inca, ce va fi -
Dar stim cu totii ca-ntr-o buna zi,
Noi, cei nascuti din tata-n fiu navigatori,
Vom acosta la randul nostru-nvingatori...
Si-atunci -
Stapanii Marii Negre noi vom fi!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu