VARVARA ŞI MEDICUL

VARVARA ŞI MEDICUL

(Cabinet medical. Medicul, cu o figură suferindă, toarnă un praf oarecare într-un pahar cu apă, amestecă. După cum se pipăie, îl doare, foarte tare, stomacul. Cineva bate la uşă şi, imediat, intră Varvara, o femeie de la ţară, de vreo 70 de ani, cu o basma neagră pe cap şi cu o paporniţă în mână.)

VARVARA (înfiptă): Bună ziua, dom' doctor!

MEDICUL (făcând o schimă de durere): Bună ziua...

VARVARA (vorbeşte repede): Dom' doctor, sunt bolnavă greu! Nu mai am nimic sănătos în mine! Mă doare şi la lingurea, şi la gâlci, şi la ficaţi, şi la junghietură, şi la fiere, de inimă rea, şi la genunchi, tot, tot, tot mă doare! Am suferit şi de brâncă, şi de lingoare, şi de năduf, şi de trânci, ca ăştia de la oraş! Venii la Sultana, nepoată-mea, de mă plânsei la ea: Sultano, mor! „Cum să mori? Du-te şi dumneata la un doctor!“ - zice. Ştii că ai dreptate? - zic, şi hai să vin. Că mă doare toate, parcă sunt putredă pe dinăuntru. Da' mai ales mă doare aici! Parcă stă cineva cu un ac şi-uite-aşa, şi-uite-aşa mă-mpunge! O fi niscai pietre, domn doctor? (Îl priveşte interogativ pe medic.) Pietre la fiere?

MEDICUL: Se poate.

VARVARA: Asta e! Zic să iau trei săptămâni câte o ridiche neagră, s-o rad bine, s-o storc, să beau în fiecare dimineaţă câte o ceşcuţă, pe stomacu' gol! Nici în trei săptămâni, pietrele se macină, ca trecute prin valţu' morii! Aşa?

MEDICUL (chinuit de propria lui durere): Se poate.

VARVARA: Asta e! Da' vezi degetele astea, domn' doctor? Ia uite! Ia uite! S-au strâmbat de tot! Şi încheieturile mă dor, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. O fi reumatism, de-ăla de strâmbă osu'?

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Asta e! Ştiu eu cum să scap de el. Pun zece lame în oţet de mere, las la soare zece zile, adaug zeama de la zece lămâi, lamele se topesc, adaug zece linguri de gaz, las iar zece zile şi, pe urmă, zece seri la rând, mă ung în locu' dureros. Ştii cum trece? Parcă îţi ia cu mâna! Adio durere, toată viaţa!

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Asta e! Of, şi la lingurea mă doare! Dimineaţa, când e burta goală, simt ca o arsură, chiar aici, în coşu' pieptului, de zici că am mâncat jăratic, nu alta. O fi ulcer?

MEDICUL (pipăindu-şi acelaşi loc dureros): Se poate!

VARVARA: Asta e! Păi, dacă iau o sticlă de ţuică de prună, da' ţuică, de vreo şaizeci de grade, şi topesc în ea flori de tei şi anghinare, şi sorb câte o gură înainte de fiecare masă, ca să spele bine buba de pe stomac, până-n şase luni eu cred că nu mai am nimic. Dumneata ce zici?

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Asta e! Domn doctor, vai de maţele mele! O gură de lapte dacă beau, pardon de expresie, fug la privată! O gură doar! Un ou dacă mănânc, uite-aşa mă frământă şi mă bolboroseşte. Cald beau, nu-mi prieşte. Rece beau, nu-mi prieşte! O fi vreo infecţie la maţe, nu?

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Asta e! Ard vreo doi-trei coceni de porumb, iau cenuşa, o pun într-o oală, fierb bine cenuşa, până se face apa moale la pipăit, ca apa de ploaie. Iau cositor, îl topesc într-o lingură, îl arunc în apă! Dacă beau apă de-aia, câte o ceaşcă dimineaţa şi seara, cred că scap de necaz, o să mă bucur şi eu de-o cană de lapte, că am vacă bună, dă douăzeci de litri pe zi. Oare scap?

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Asta e! (Satisfăcută.) Mulţumesc, domn' doctor! A avut dreptate nepoată-mea: stăăăm ca proştii, la ţară , în vârfu' muntelui, şi nu ne ducem şi noi la un doctor mare, să ne tratăm! Orăşenii, una-două, la dispensar. (Medicul se strâmbă de durere, îşi apasă stomacul, Varvara îi observă expresia de om suferind.) Aoleu, domn' doctor, te-o fi durând şi pe dumneata ceva?

MEDICUL (mestecând praful în paharul cu apă): Stomacul!

VARVARA (îi ia paharul din mână chiar când acesta îl duce la gură şi îl varsă la chiuvetă): Mai lasă-le morţii de doctorii domn' doctor! Îţi dau eu ceva, de-ţi ia durerea cu mâna. Păi? Gata cu doctoriile! (Scoate din paporniţă o sticluţă, toarnă în pahar un lichid gălbui, îi dă să bea.) Ştii dumneata ce sunt doctoriile? Boală curată! Să-ţi spun eu ce fac ele pe dinăuntru. Se strâng, sestrâng, se strâng, până năpădesc undeva, pe ficat, pe splină, pe ceva acolo, şi când au năvălit, gata boala în locu' ăla! Te vindeci într-un loc şi te betegeşti în altu'! Uite, bea ceaiu' ăsta, din zece buruieni, pe care-l ştiu de la bunica. Şi ea tot de la bunica ei îl ştia! Cum bei, cum ţi-a luat durerea. (Medicul bea, se strâmbă, nu-i prea gustos.) Cam amară, da' ce bine face! Şi-al meu, într-o zi, tot aşa: „Varvaro, mă arde în coşu' pieptului, mă prăpădesc!“ Fugi, mă, de-aici! Îţi fac eu un ceai... I-a luat cu mâna. (Îl cercetează pe medic.) E? Cum e? Mai bine?

MEDICUL: Ceva mai bine...

VARVARA: De când te doare?

MEDICUL: De vreo trei zile...

VARVARA: Şi să stai dumneata aşa? Dacă te mai doare, să trimiţi după mine, şi te vindec pe loc!

MEDICUL: Unde să trimit?

VARVARA: Varvara, comuna Sudiţii din Râpi. Persoană cunoscută, nu-i nevoie de număr. Mai doare?

MEDICUL: Nu. (Sparge o fiolă, vrea să o bea.) Dacă-mi trece şi durerea de cap, o să mă simt chiar foarte bine!

VARVARA (îi ia fiola din mână, o aruncă în coş): Doctorie pentru o durere de cap, domn' doctor?! Păi, ştii de ce te doare capul?

MEDICUL: Cred că am răcit...

VARVARA: Aş! De la sânge e! Se strânge prea mult sânge în cap. Vine de colo, de colo, se-nghesuie în cap şi apasă pe creier. Ca să-ţi treacă, trebuie să-l dai înapoi, cu o frecţie bună la ceafă. (Îşi scuipă degetele, îi face o frecţie zdravănă medicului.) Scuipi puţin pe degete şi te frecţionezi bine-bine...

MEDICUL: De ce să nu dai cu puţin spirt?

VARVARA: Spirtu' nu-i bun, că nu alunecă. (Îşi scuipă iar degetele, îl frecţionează, medicul se supune docil.) Simţi, aşa, cum se duce durerea?

MEDICUL: E mai bine...

VARVARA: Şi încă ce bine! Acum să-ţi pun şi o prişnuţă cu puţin muştar. (Caută în paporniţă.) Eu nu plec de-acasă fără muştar! E bun la multe! (Presară muştar pe un prosop, îl leagă pe medic la cap.) O să te înţepe puţin, o să se-nroşească pielea, da' asta înseamnă că muştaru' lucrează! Înţeapă?

MEDICUL: Puţin...

VARVARA: Îşi face efectu'! Te mai doare tot aşa?

MEDICUL: Mi-a mai trecut.

VARVARA: Asta e! (Îi frecţionează încet tâmplele, în timp ce şopteşte ceva de neînţeles.) Ptiu! Ptiu! Fugi diavole!... Te-am şi descântat, domn' doctor! Să nu fii deocheat! Câte femei trec pe-aici!... Te mai doare?

MEDICUL: Nu! Mă simt chiar bine.

VARVARA: Ei, dacă te simţi bine, am plecat.

MEDICUL: Mai stai puţin. Ştii ce te rog? Dacă tot m-ai doftoricit, dă-mi ceva pentru ficat. (Îi arată.) Mă doare sub coastă, până aici, în faţă. Ia uite cum s-a umflat...

VARVARA: Ei, păi ăsta nu-i ficatu', domn' doctor! Asta-i fierea, fir-ar ea să fie, că numai rău face! (Caută în paporniţă.) Da' cu mine nu-i merge! Adusesem ceva pentru o vară de-a doua, curieră la fabrica de cuie. Buruienile astea le strâng toamna, târziu, după ce dă bruma. Dacă n-a dat bruma, nu sunt bune. (Toarnă câteva picături într-un pahar, îi dă să bea.) Bea asta, domn' doctor. Are şi gust bun. Aşa... (Umple o sticlă cu apă caldă.) Acum trebuie să pui căldură multă, să se dilate fierea şi să intre la ea fiertura de buruieni. Culcă-te pe sticla asta de apă caldă! Că dumneata n-ai pietre ca mine.

MEDICUL: Dischinezie biliară!

VARVARA: Se poate!

MEDICUL: Fierea leneşă...

VARVARA: Se poate! Da' să nu te mai aud cu tot felul de doctorii, că te nenoroceşti! (Îl conduce la pat, îl culcă, îl înveleşte.) Acum stai aşa lungit, vreo jumătate de oră, şi-ţi ia cu mâna. Te simţi mai bine?

MEDICUL: Mult mai bine.

VARVARA: Nu-ţi spun eu? Nici n-ajung la Sultana, nepoată-mea, că eşti sănătos! (Scoate din paporniţă un ştergar cu ceva în el, o sticlă cu dop din cocean de porumb, le pune pe masă.) Domn' doctor, las aici pe masă ceva pentru dumneata. Că noi, ăştia de la ţară, n-avem cum să ne-arătăm altfel recunoştinţa. Câteva ouă, un ghem de unt, da' unt, nu aşa... Unt de la vaca mea. Ţi-am spus că am vacă frumoasă! O sticlă de fetească neagră, ceva rar, că băiatu' meu are câteva fire de vie în bătătură. Nu, te rog domn' doctor, nu mă refuza! Stai cuminte acolo! O dată am venit şi eu la doctor! Consultată ca acum n-am fost în viaţa mea! Are dreptate Sultana, nepoată-mea. Plec la mine, acasă, la ţară, fac tot ce mi-ai spus dumneata şi, dacă nu mi-o trece, mai vin o dată, să-mi schimbi tratamentu'! Aşa?

MEDICUL: Se poate!

VARVARA: Mulţumesc şi sănătate!

MEDICUL: Vino, te rog, mai aproape! (Scoate un pachet de ţigări Kent şi i-l oferă.) Pentru soţul dumitale! Fumează?

VARVARA: Scoate fum ca o fabrică! (Ia pachetul.) Mulţumesc! Mă grăbesc să-i spun Sultanei ce-am făcut! Bună ziua. (În prag se mai întoarce o dată spre medicul care stă bolnav, legat cu muştar la cap şi cu sticla de apă caldă la fiere.) Săracu' domn' doctor, e bolnav rău. (Iese grăbită.)